Un fost europarlamentar român ales în 2014 pe listele PSD, devenit ulterior independent și activând în grupul popularilor europeni, care până să intre în Parlamentul European fusese șef adjunct de cabinet al comisarului european pentru Agricultură Dacian Cioloș, a co-fondat, alături de mai mulți parteneri, un startup care își propune printre altele să utilizeze tehnologia blockchain, cunoscută în special în contextul criptomonedelor, pentru a sprijini guvernele în administrarea, supravegherea, reglementarea și posibila monetizare a traficului vehiculelor aeriene civile fără pilot (drone).
Amazon.com are drone noi, cu care va livra coletele în numai 30 de minute, sau chiar mai puțin, peste câteva luni, acesta fiind un pas către un obiectiv urmărit de companie de ani de zile, transmite Reuters.
JD.com, unul dintre cei mai mari retaileri online din China, intenționează să se extindă în Europa și își propune să-și finalizeze strategia de intrare pe piață până la sfârșitul anului, conform Reuters.
JD.com, unul dintre cei mai mari retaileri online din China, a anunțat că lucrează la dezvoltarea unor drone capabile să transporte mărfuri cu o greutate mai mare de o tonă, informează Bloomberg și Wall Street Journal.
Rwanda a lansat astăzi primul serviciu național de livrări cu drone din lume, prin care transportă sânge către 21 de centre de transfuzii situate în jumătatea de vest a statului. Prin intermediul acestui serviciu pot fi acoperite, la cerere, până la 150 de zboruri zilnice.
Google vrea să lanseze un serviciu de livrare de produse cu ajutorul dronelor în 2017, teste în acest sens fiind efectuate încă de acum trei ani, potrivit unui anunț al companiei, transmite BBC.